Viitorul cărţii, între tipar şi computer...

 

Istoria lecturii a înregistrat din antichitate până în prezent o evoluţie spectaculoasă. Apariţia computerului şi constituirea lecturii electronice au marcat momente importante în evoluţia lecturii universale. Cititorul contemporan beneficiază de un suport de lectură variat, disociat: cartea tipărită şi cartea în format electronic, aflate într-o competiţie strânsă, din care nu ştim cine va ieşi învingător.

Textul tipărit produce o lectură liniară, continuă, presupunând parcurgerea consecutivă a rândurilor. Textul electronic determină, în schimb, o lectură globală, non-liniară şi discontinuă, cu dificultăţi de ordonare a rândurilor. Imposibilitatea mânuirii textului electronic imprimă, de aceea, o oarecare superficialitate actului lecturii.

Cartea tipărită oferă posibilitatea marcării personale cu adnotări. Cititorul poate însemna pe marginea textului gânduri, reflecţii de moment, explicaţii de orice fel, utile la o relectură sau pur şi simplu utile pentru înţelegerea textului. El poate, de asemenea, marca pasajele preferate, pentru a le găsi cu lejeritate ulterior.

Aceste aspecte, ce ţin de profunzimea, dar şi de plăcerea lecturii, avantajează lectura tradiţională în faţa celei virtuale, aceasta din urmă incomodând din punct de vedere fizic şi psihic, dacă ne gândim doar la oboseala generată de folosirea prelungită a calculatorului.

La o primă vedere, cartea tipărită îşi păstrează sau ar trebui să-şi păstreze întâietatea. Totuşi, lectura electronică pare a fi cea mai potrivită tipului de societate în care trăim. Aflat în permanentă mişcare, contra cronometru, cititorul contemporan cu greu mai găseşte răgazul frecventării bibliotecilor şi librăriilor, precum şi spaţiul depozitării cărţilor. În astfel de situaţii, îi sunt la îndemână bibliotecile şi chiar librăriile virtuale. Internetul devine în acest sens un consistent suport de lectură, dar şi un mijloc de distribuire a cărţilor.

Şcoala românească cultivă totuşi modelul tradiţional de lectură. Din nefericire, sunt încă profesori ce resping calculatorul în procesul instructiv-educativ, deşi reforma învăţământului îl recomandă printre mijloacele moderne de predare-învăţare. O inovaţie interesantă în domeniu aduce tabla interactivă SMART, încă puţin cunoscută şi accesibilă în şcolile noastre.

O formă specială de textualitate electronică, ce a trezit interesul cercetătorilor din mai multe domenii, este hyper-textul sau textul compus prin accesarea reţelei de noduri / ramificaţii între documentele web de navigare pe Internet. Un astfel de text, bifurcat, arborescent, oferă cititorului libertate nelimitată în derularea lecturii, acesta putând să aleagă traseul dorit printre documente, în funcţie de link-urile ce-i stârnesc interesul. Această libertate prezintă însă, pe de o parte, riscul discontinuităţii sau pierderii coerenţei textului, iar pe de altă parte, riscul frustrării cititorului pus în incapacitatea de a acoperi toate variantele de lectură. Hyper-textul oferă uneori chiar posibilitatea intervenţiei directe a cititorului asupra textului. Sunt interesante în aceste sens naraţiunile colective interactive de pe unele site-uri ale Internetului.

Diferite esenţial sau asemănătoare până la un punct, cartea tipărită şi cea digitală au un scop comun: acela de a forma Omul, de a modela existenţe, de a contura visuri şi a stinge frământări…

Purtătoare şi creatoare de valori spirituale, cartea este oglinda civilizaţiei unui popor. Dar… ce destin îi rezervă viitorul? În ce format va continua să existe? Va acapara cartea electronică piaţa editorială sau cele două tipuri de lectură vor coexista mult timp de acum înainte? Părerile sunt împărţite şi consider necesar a releva, în loc de concluzie, că mult mai importantă mi se pare în acest moment selecţia de fond a cărţilor. Căci, atunci când conţinutul înseamnă valoare, ambalajul trece neobservat.

Cărţile valoroase vor supravieţui, indiferent de formatul lor, pentru că, aşa cum frumos spunea Nicolae Manolescu, “răbdarea cărţilor e infinit mai mare decât a oamenilor!”